"Iubirea e în suflet, iubirea e în minte".
Şi astfel începe povestea noastră, nu pot zice a mea, pentru că de când am "sufletul pereche" nu mai există "eu", există doar "noi".

Nu contează cine suntem noi... nu contează nimic, contează el, şi ce mi-a făcut cu inima... Mi-a făcut-o să bată mai tare ca niciodată. Totul a început de la o strigare a numelui meu, şi faptul că m-am întors a fost cel mai bun lucru. Nu mi-a plăcut, de când stau cu el, să îmi arăt iubirea prin cuvinte... prefer faptele, pentru că ele îmi aduc confirmarea că o ştie... atunci când îmi spune, fără să zic ceva, "ştiu că mă iubeşti". Nu uit, în fiecare zi, să-i spun că îl iubesc şi că mă face fericită, încerc ca în zilele în care nu ne vedem să-i fac o supriză... fie un colaj, fie un filmuleţ, fie un email... fie merg să-l văd, fie şi pentru 5 minute! Fiindcă... ador să-i văd zâmbetul când mă vede! Mi-e dor zilnic de el... chiar dacă ne vedem, dar... cum să nu-ţi fie dor când ai parte de cel mai frumos zâmbet de pe planeta asta, de cel mai frumos "şi eu te iubesc", de îmbrăţişări calde, de săruturi dulci?!

Nu e perfect, dar nci nu trebuie, îi iubesc şi defectele. Nu îmi ajung cuvintele să îl descriu, nu îmi ajung cuvintele nici să-i spun cât îl iubesc, dar îl ador... îi iubesc ochii mici, care mă privesc cu atâta căldură, îi iubesc cuvintele... char şi când ne certăm, abia aştept împăcarea, care e atât de "zâmbitoare" şi dulce, datorită săruturilor. Suntem atât de asemănători!

Te iubesc foarte mult, şi vreau să fim tot aşa şi peste ani, şi "peste o viaţă". Nu am nevoie de alt băiat, nu vreau alte săruturi, nu vreau alte braţe care să mă încălzească, nu vreau alt zâmbet aiurit, le vreau pe ale tale, şi o să-ţi zâmbesc toată ziua, aşa cum doar tu îmi cunoşti zâmbetul, şi râsul "ochilor".
Pentru că noi chiar putem!